Cumplite încercări, Doamne ! dascălul și scriitorul Marcel Petrișor (USH - Matei Georgescu)

Profesorul şi scriitorul Marcel Petrişor s-a născut pe 13 aprilie 1930 la Ocişor (în inima Ardealului, între Ţebea şi Hălmagiu, nu departe de Vaţa, locul de obîrşie al legendarului Arsenie Boca), din părinţi învăţători (Aurel şi Melania) şi bunici şi străbunici preoţi. Proza sa de mai tîrziu va ambiţiona să reconstruiască estetic această lume a copilăriei, devenită icoană a paradisului pierdut. De la Serile-n sat la Ocişor (volumaşul de povestiri – pline de pitoresc, dar şi de fior metafizic – cu care a debutat editorial în 1971), trecînd prin Temeri (1985) sau Căruţa cu scînduri (1990), pînă la Strigoii Ocişorului (2005), s-a articulat un univers romanesc complex, populat cu personaje adeseori fascinante, în care un loc deosebit revine romanului Temeri – frescă a satului românesc tradiţional "de pe Crişuri", dar şi roman de familie, ţesut în jurul personajului de forţă epopeică al Ruzaliei, năprasnica preoteasă, "stăpîna Ocişorului" de odinioară (şi nimeni alta decît bunica autorului)[1].
După studiile liceale de la Brad şi Deva, în 1952, pe cînd era student la Filosofie, este arestat pentru prima oară (îi împrumutase cartela sa de masă regretatului critic literar Ovidiu Cotruş – nepotul vestitului poet al lui "Pătru Opincă" şi al "Româniilor de dincolo de mîine" –, pe care noul regim îl socotea "duşmanul poporului"). Smuls peste noapte din Clujul visurilor juvenile, este tîrît prin Rahova, Jilava, Malmaison, Uranus, din nou Jilava, apoi Baia Sprie, Dej, Gherla, Aiud. Între noiembrie 1955 şi noiembrie 1956 are parte doar de un an de libertate chinuită, după care este rearestat sub acuzaţia de a fi participat la un "complot studenţesc", pe fondul tulburărilor din Ungaria. Încadrat într-un lot de potenţiali condamnaţi la moarte, a stat sub teroarea sentinţei mereu amînate pînă în august 1957. Va fi eliberat abia în 1964, după un nou tur al groazei pe la Interne-Malmaison-Uranus-Jilava-Aiud (amănunte ale biografiei sale de deţinut politic se află împrăştiate în volumele de memorii, unde autorul "se ascunde" sub numele personajului Mircea Petre).
După ieşirea definitivă din închisoare, va urma Literele (specializarea franceză-spaniolă) la Bucureşti, unde se va şi stabili. Mulţi dintre colegii şi cunoscuţii din prima studenţie erau acum cadre universitare. Devenit din 1970 profesor de liceu (iniţial la "Iulia Hasdeu", unde a ţinut ani de-a rîndul şi un minunat cenaclu literar, apoi la "Spiru Haret", de unde s-a şi pensionat), după ce renunţase la un post de universitar la Iaşi (ce i se cuvenea prin repartiţie, conform mediei de absolvire), se stabileşte la Bucureşti şi, după un prim mariaj eşuat, în 1973 se căsătoreşte cu Dana-Ilinca Konya, descendentă din ilustra familie a Negruzzeştilor.
Beneficiind într-o oarecare măsură de perioada de "liberalizare" de la răscrucea deceniilor 7 şi 8, îşi începe bogata activitate publicistică (devenind, după cîţiva ani, şi membru al Uniunii Scriitorilor). Îi apar volume de proză literară (pe lîngă cele deja menţionate, romanele Măreasa şi, mai ales, Crişan – carte în care drama personajului istoric respectiv este doar un pretext de a zugrăvi drama generică a deţinutului şi condamnatului la moarte, încă din 1977), impresii de călătorie (Călătorie spre Soare-Răsare; spre "Soare-Apune" nu va putea călători decît după 1989 – cf. mai recentul volum Drumuri întortocheate. Jurnal de călătorie în Europa, Asia şi America de Nord), studii şi eseuri filosofico-literare (Curente estetice contemporane, Grünewald, La Rochefoucauld. Aventura orgoliului, Vitralii, Gogol sau Paradoxurile literaturii moderne ş. a.), iar în urmă şi memoriile din închisoare (prezentate mai pe larg în continuarea acestei introduceri bio-bibliografice). Se adaugă un mare număr de traduceri (adeseori însoţite de prefeţe sau postfeţe substanţiale), mai ales din autori francezi sau gruzini: Jean-Paul Sartre, Jean Coué, René Berger, Al. Dumas-tatăl (în colab. cu Anca Crivăţ), Jurgis Baltrusaitis, Ciabua Amiredjibi (în colab. cu Aurel State şi Adina Nicolescu) etc.
După 1989, este membru al A.F.D.P.R. (mergînd mai tîrziu, din motive de rectitudine şi onoare, cu ramura ostilă ambiţiosului, dar controversatului Constantin Ticu Dumitrescu), vice-preşedinte al defunctei formaţiuni de dreapta numite U.D.C. (şi, pentru scurtă vreme, parlamentar), iar din 1991 redactor al revistei Puncte cardinale din Sibiu. Actualmente este preşedinte al Senatului Asociaţiei "Rost" (pe care a susţinut-o încă de la înfiinţare, alături de marele său prieten de o viaţă, regretatul părinte Gheorghe Calciu-Dumitreasa).