Ce se întâmplă în SINGAPORE

Dacă vreți să susțineți financiar proiectul, puteți să contribuiți aici:   / ceseintampla  

În câteva zeci de ani a devenit dintr-o țară cu venitul pe cap de locuitor la nivel de Africa, o țară cu venitul pe cap de locuitor mai mare decât Elveția. Și spunem Elveția cu precizarea că Elveția are pin pe cap de locuitor mai mare decât Franța sau Marea Britanie, ca să înțelegeți unde sunt oamenii aceștia.

În câteva zeci de ani Singapore s-a transformat dintr-un port comercial colonial, într-un centru financiar spectaculos.

Singapore avea deja o poziție geografică privilegiată, fiind un nod de legătură între Asia de Sud, Oceanul Indian și Marea Chinei de Sud.

Până după cel de-al doilea Război Mondial Singapore era stat ocupat de japonezi, japonezii pierdut în cel de-al doilea Război Mondial, Singapore a devenit o colonie britanică. În 1959, Singapore a obținut o autoguvernare internă completă sub administrația britanică, devenind un stat autoguvernat.

Iar pasul următor a fost să se unească cu Malaezia, devenind așa un stat complet independent in federația Malaesia. Cert este că treaba asta n-a durat mai mult de doi ani. 9 august 1965, Singapore a devenit o republică independentă.

La momentul respectiv erau doar 2 milioane, acum sunt șase. Independența a fost inițial percepută cu pesimism, deoarece Singapore era un mic oraș-stat fără resurse naturale și foarte dependent de comerț.

La conducere era Lee Kuan Yew și sub conducerea sa, Singapore s-a transformat rapid într-un centru economic global. Problema e că nu aveau resurse, de exemplu, vecinii din Malaezia erau unul dintre cei mai mari producători și exportatori de cauciuc natural la nivel global. Plantațiile de arbori de cauciuc acopereau o mare parte din țară.

Deja industria auto se dezvolta rapid, pe lângă asta, cei din Malaezia aveau și resurse de petrol descoperite. Nu e cazul celor din Singapore care n-aveau de niciunele. Aveau doar oamenii care erau dispus să muncească.

Un avantaj important al faptului că au fost ocupați 150 de ani de britanici era că se cam știe limba engleză. Și-a folosit asta adoptând limba engleză ca limbă oficială. Lucrul acesta avea să fie decisiv.

Un alt singur avantaj de care mai dispunea e la apropierea de Strâmtoarea Malacca.

Așadar, dacă doreau să dezvolte o economie bazată pe exporturi și să atragă capital străin, trebuiau să dezvolte industria de manufactură a țării. Poziția geografică îi oferea un avantaj. Avea acces la Strâmtoarea Malacca, Oceanul Indian și Marea Chinei de Sud, ceea ce o făcea un nod central pentru transport maritim.

Astfel, Singapore a început prin a se transforma într-o bază de manufactură, concentrându-se inițial pe industriile care necesitau forță de muncă intensă, pentru a reduce șomajul ridicat.

În timp ce țările din Asia erau foarte precaute în privința migranților, Singapore a fost extrem de deschisă la duce specialiști, mai ales că îi ajuta și această limbă engleză. Cealaltă măsură luată, a treia a fost toleranta 0 la corupție. După care a început să investească în educație.

Copiii de la vârste foarte fragede erau separați în urma unor teste foarte bine gândite. Elevii erau plasați pe diferite “piste” (academic, tehnic sau mixt) pentru a le adapta educația la talentele și interesele lor, pentru a le maximiza potențialul în funcție de datele sale, încadrându-se într-o categorie sau alta.

Ideea era pentru Singapore că ce are acest stat sunt cetățenii aceștia care sursă. Cetățenii din Singapore la finalul anilor 80 erau foarte muncitori foarte bine educați și toți vorbitori de limba engleză. Asta a făcut să apară investiții foarte multe.

E bine să înțeleagă că dezvoltarea unui stat se face prin investitori străini care sunt atrași. Nu cu 50% acționariat local și glume. Că dacă era așa era România lui Ceaușescu în anii 80 o idee bună și nu Singapore și eram noi în locul lor și în locul nostru.

Odată cu dezvoltarea economică oamenii au început să fie mai confortabil în dezvoltarea familiilor motiv pentru care s-a ajuns la o populație de trei ori mai multă.

În anii 1980, Lee Kuan Yew a început să pună bazele pentru ceea ce a devenit astăzi cea mai importantă sursă de bogăție a statului: sectorul financiar.

S-a inspirat din felul în care SUA și Marea Britanie făceau lucrurile, a liberalizat industria serviciilor financiare, introducând reglementări mai flexibile și mai permisive.

Asta a transformat Singapore într-un hub financiar global, iar rezultatele sunt așa: peste 4.200 de companii multinaționale și-au stabilit aici sediile regionale.

Unul dintre factorii cheie care au atras aceste companii este sistemul fiscal prietenos. Rata de impozitare a companiilor în Singapore este de doar 17%, iar pentru anumite activități poate scădea chiar la 13,5% sau mai puțin.