Mama mi-a scris: „Nu mai veni. S-a terminat.” — I-am spus: „Fie după dorința ta…” și apoi…
Автор: Umbre din Familie
Загружено: 2025-11-25
Просмотров: 110
Aerul rece al dimineții de octombrie mușca din obrajii Anei, deși era deja aproape de prânz. Orașul se trezea cu o leneșă indiferență, sunete de claxoane îndepărtate și zumzetul constant al traficului formând o simfonie familiară, dar adesea apăsătoare. De ani buni, Bucureștiul era casa ei, un refugiu ales după terminarea studiilor, o pânză pe care își pictase o viață independentă, departe de ritmul lent și tradițiile adânc înrădăcinate ale satului natal. Locuia într-un apartament mic, dar luminos, cu ferestre ce dădeau spre o curte interioară plină de verdeață, o oază de liniște în mijlocul haosului urban. Diminețile ei începeau invariabil cu o cafea fierbinte și o privire aruncată rapid pe ecranul telefonului, căutând știri sau mesaje de la prieteni. Era un ritual simplu, o ancoră într-o existență ordonată, previzibilă, construită cu migală.
În adâncul sufletului, Ana purta însă o legătură invizibilă, dar puternică, cu pământul copilăriei. Satul, cu dealurile sale domoale și râul șerpuind leneș, era un ecou constant în mintea ei, o sursă de amintiri calde, învăluite într-o nostalgie blândă. Mama ei, o femeie cu mâini muncite și privire ageră, rămăsese acolo, păstrând casa părintească, un far al stabilității, indiferent de distanță. Conversațiile lor erau rareori lungi, adesea punctate de tăceri semnificative, dar prezența mamei era o certitudine, un stâlp neclintit în universul Anei. Relația lor, deși complexă și marcată de nenumărate nuanțe, stătea la baza identității ei, o rădăcină adâncă, chiar și atunci când se simțea desprinsă de sol.
Доступные форматы для скачивания:
Скачать видео mp4
-
Информация по загрузке:
