Cerbul - Carmen Ciocolata (cantec de munte)

Carmen Ciocolata - Cerbul

Cantece de munte, balada, padure, cabana, munte, traseu, chitara,...

Versuri:
Trăia demult într-o pădure
Un moş bătrân cu baba lui
Trăiau săraci ca vai de lume
În adâncimea codrului

Şi moşul nu-şi dorea nimic
El doară moartea-şi aştepta
Dar baba lui voia să aibă
Un suflet tânăr lângă ea

Iar soarta se-ndura de babă
Şi-un pui de cerb i-a dăruit
Un pui de cerb cu stea în frunte
Gonit din codri şi rănit

Iar moşu-l sărută pe frunte
Miloasă, baba l-a spălat
L-au îngrijit cu multă milă
Şi rănile i-au vindecat

Dar într-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui împărat
Cu ceata de curteni, cu arcuri
Şi cu ogarii la vânat

Dă-mi mie cerbul, măi moşnege
Îţi dau pe el tot ce-ţi doreşti
Îţi dau averi, îţi dau şi cinste
Şi-oştirile împărăteşti

Nu vreau averi, nu vreau nici cinste
Sunt prea bătrân să le primesc
Dar dacă cerbul vrea să vină
Eu ţie azi ţi-l dăruiesc

Şi ce să vezi, minune mare
Întreaga oaste ce văzu
Cum cerbul nostru da din coarne
De parc-ar spune: „Nu vreau, nu”

Nu vreau să merg la curtea voastră
Nu vreau să merg la împărat
Voi m-aţi rănit la vânătoare
Ei rănile mi-au vindecat

Mai trebuie să ai un suflet
Milos şi bun şi iubitor
Ca să poţi fi iubit de oameni
Şi de podoaba codrilor