Când 300.000 de germani au fost brutal anihilați de Armata Roșie

În ultimii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial, furia Armatei Roșii s-a dezlănțuit cu o violență fără precedent împotriva forțelor germane. Unul dintre cele mai sângeroase episoade a avut loc în timpul ofensivei sovietice de pe Frontul de Est, când aproximativ 300.000 de soldați germani au fost prinși în încercuiri mortale. Amintirea invaziei naziste, a milioanelor de morți sovietici și a brutalității suferite de populația lor au alimentat o sete neobosită de răzbunare din partea soldaților Armatei Roșii.

Luptele au fost nemiloase. Diviziile germane, deja slăbite și lipsite de provizii, au fost înconjurate și zdrobite de superioritatea numerică și materială a sovieticilor. În bătălii precum Stalingradul și mai târziu în încercuirea Prusiei de Est și a Ungariei, coloanele de soldați germani au fost supuse unor atacuri constante de artilerie, bombardamente aeriene și atacuri corp la corp. Ordinul lui Stalin a fost clar: să nu se dea răgaz inamicului și să se avanseze fără oprire.

Pentru mulți germani prinși în capcană, înfrângerea nu însemna predare, ci anihilare. Cei care nu mureau în luptă erau executați sau trimiși în lagăre de prizonieri de război, unde condițiile erau atât de inumane încât supraviețuirea era aproape imposibilă. Armata Roșie a distrus orașe întregi, iar populația civilă a căzut și ea victimă unor represalii brutale: jafuri, deportări și violuri în masă. Linia dintre luptă și răzbunare a fost complet ștearsă în acele zile de foc și sânge.

Anihilarea a 300.000 de soldați germani a simbolizat nu numai prăbușirea puterii militare a celui de-al Treilea Reich, ci și costul uman al unui război total în care ambele părți trecuseră toate granițele. Pentru sovietici, era dreptate pentru ororile comise pe teritoriul lor; pentru germani, era prețul devastator al unui război început de propriul regim. Aceste episoade arată până la ce poate ajunge cruzimea umană atunci când războiul devine un ciclu de ură și răzbunare.