Pe urmele atacurilor, spre granița cu Rusia

Într-un reportaj exclusiv Veridica, plecăm pe urmele atacurilor asupra Ucrainei, în săptămâna care va intra în istoria acestui război ca fiind una dintre cele mai devastatoare.

Începem incursiunea noastră spre teritoriile estice ale Ucrainei în capitala Kiev, unde o clădire a facultății fusese atacată seara precedentă. Astfel era marcat începutul noului an academic, în prima zi a lunii Septembrie.

Kiev este, de departe, orașul cu cea mai bună antiaeriană din toată Ucraina, deși în mod natural, nu este perfectă. Însă în regiunile estice, astfel de atacuri sunt și mai greu de respins. Dovada sunt distrugerile evidente pe care le vedem în drumul spre regiunea Sumy.

Puțin cunoscută publicului larg, Sumy este regiunea lipită de Rusia unde granița de facto dintre cele două țări aflate în război a fost mutată de către trupele ucrainene odată cu incursiunea în Kursk.

Satele sunt prinse între o normalitate iluzorie și urmele războiului pe care l-a urmărit o lume întreagă mai bine de 2 ani. Pe marginea drumului, semnele avertizeaza ca există mine active. Pe alocuri, mașinile fac slalom pe șoselele îngustate de baricadele din beton, menite să încetinească traficul pentru a facilita controlul documentelor și pentru a împiedica trecerea tancurilor. Însă în zonele rurale sărace, obstacolele sunt făcute din anvelope vechi.

Însă cursul călătoriei este schimbat de ultimele știri: unul dintre cele mai mari atacuri asupra Ucrainei tocmai avusese loc la o instituție de învățământ din Poltava, un oraș aflat la 350 de kilometri est de Kiev.

De regulă, după atacuri aeriene în Ucraina, corturile voluntarilor apar aproape instantaneu, ca un prim pas spre restabilirea normalității: acolo se întocmesc documentele necesare pentru recuperarea parțială sau totală a pierderilor materiale, se oferă gratuit băuturi calde sau reci, porții de mâncare și chiar țigări.

Însă în Poltava, sentimentul acela de ușurare nu era prezent, chiar dacă mulți voluntari se străduiau să îi ajute pe oameni în orice mod puteau să o facă. Noi amenințări continuau să îi îngrozească pe cei care nici nu au avut timp să proceseze toate cele întâmplate. Pompierii alarmați împingeau jurnaliștii spre adăpost, departe de locul atacului. Oamenii călcau în picioare bucățile de materiale textile pătate de sânge și abandonate pe trotuar în graba salvatorilor de a acorda cat mai repede ajutor victimelor. Munca salvatorilor a continuat peste noapte, luptând contra-cronometru să scoată victime de sub dărâmături; unele în viață, altele nu.

Însă noaptea nu avea să aducă liniște nici în Sumy, orașul spre care ne-am continuat călătoria a doua zi; și facultatea lor devenise ținta atacurilor rusești. Acolo însă, din fericire, pierderile erau doar materiale.

Holurile clădirii lovite, intens circulate de voluntarii grăbiți să acopere ferestrele și să scoată resturile materiale din clădire, sunt incredibil de familiare. O facultate obișnuită, nicidecum o țintă militară, este de acum în ruine.

Karolyna, o voluntară din care în prezent locuiește în Marea Britanie, se afla în vacanță în orașul ei natal când atacul a avut loc. Ea însăși se plimba pe aceleași holuri ale facultății acum câțiva ani ca studentă. În tumultul evenimentelor recente, optimismul ei este evident; mi-a spus ca totul e bine atunci când doar clădirile sunt afectate de bombardamente, nu și oamenii.

Astfel de bombardamente par la ordinea zilei în Sumy, potrivit lui Oleksyi, un alt voluntar care mi-a spus ca exploziile se aud zi și noapte, iar orașul fiind unul mai mic, ele sunt auzite de toți.

Însă chiar dacă atacurile recente nu au sens din punct de vedere militar, Rusia probabil se răzbună pentru incursiunea ucrainenilor în Kursk.

Am hotărât să plecăm și noi spre granița cu Rusia pentru a vedea cat e de periculoasă acea zonă. Ucrainenii dețin controlul celor mai bine de 1000 de kilometri pătrați pe care i-au cucerit în regiunea de graniță Kursk în Rusia. Incursiunea a fost una strategică, civilii ucraineni neavând acces în acest teritoriu. Pe spre granița cu Rusia, am fost avertizat ca pericolul atacurilor este extrem de ridicat. Însă aceste teritorii par ca un capăt de lume; traficul este aproape exclusiv militar, deși civili încă locuiesc în aceste sate.

Aici, micile comunități rurale sunt atacate zilnic. Oamenii pașnici trăiesc cu frică, știind ca pacea e încă departe.

Cu GPS-ul bruiat și neutilizabil pornim din nou la drum, tot pe urmele atacurilor, așa cum e viața în Ucraina în general. Călătoriile aici prin localitățile aflate sub ocupația temporară a trupelor rusești, spun povești incredibile. Povești despre pierderi, despre violența, despre curaj, dar și despre frică. Povești care acum scriu istoria pe care o vor citi întregi generații de acum încolo.