Inima mamei | George Coșbuc | Citim poezie

Îți place poezia? Ai aterizat exact unde trebuie! Aici citim împreună versuri din poeți români. Abonează-te și tu!
   / @poema-xg7io  
E bucurie, e terapie.

**///**

Inima mamei
(după o legendă franceză)

Era băiat frumos la chip și blând,
El a venit acasă azi oftând;
Și mamă-sa, văzându-l supărat,
L-a strâns la piept, pe ochi l-a sărutat
Și-a zis, privind cu drag în ochii lui:
Tu ai ceva pe suflet și nu-mi spui!
Parcă te temi că-ți mustru gândul tău,
De ce nu-mi spui? Nu vezi cât ești de rău!
Și ea plângea, cum plânge fiul mic,
Și-a plâns și el, și n-a răspuns nimic.

Să-i spuie mamei! Da, când a plecat
De la iubita lui, el revoltat
Venea nebun și dus d-un singur gând
S-ajungă lângă mă-sa mai curând,
Să-i spuie tot! Dar când a fost în prag,
A stat pierdut în loc o, lașul ce-i!
Azi îl ardea privirea cald-a ei,
Și brațele-i, care-l strângeau cu dor,
Azi îl durea îmbrățișarea lor,
Și toată vorba mamei îl durea
Și silnic el s-a smuls de lângă ea.
El a fugit de mă-sa. Abătut,
O-ntreagă zi pe lunci el s-a pierdut
Și la iubita lui el se gândea,
Și la cuvintele ce le-a zis ea:
Eu voi iubi pe unul dintre toți;

Din pieptul mamei tale, dacă poți
Să-mi dai tu inima al meu vei fi!
Voiesc un talisman! De voi iubi,
Să fiu iubită! Vreau să știu cum ești,
Eu cer un sirigur semn, că mă iubești!
Și el s-a îngrozit de-acest cuvânt!
Ea-și bate joc de ce-avea el mai sfânt,
Și, ca d-un demon, el s-a rupt de ea,
Dar o iubea nebun, el o iubea
Mai mult acum fără-nțeles
Vorbea cu sine, și gemea mai des;
Și se-ngrozea de gândul că-ntr-o zi
Această fată-l poate birui.
Să-și piardă mama-n chip atât de laș,
De doua ori să fie ucigaș!
Și-a doua zi s-a dus și-a întrebat
Pe draga lui, dar ea și-acum i-a dat
Răspunsul vechi. și el gemea plângând
Și nu putea să fugă d-acest gând
Și nouă nopți cu gândul s-a zbătut
Și-n urmă-a dus iubiteice-a cerut.

El n-a putut să plângă și-ar fi plâns,
În mână tremurat ținea, dar strâns
Odorul drag, o inimă și-a cui?
Aceasta este răsplătirea lui!
Ea l-a iubit, ca ochii ei, și blând
Plângea și ea, când îl vedea plângând,
Și și-ar fi dat și capul pentru el:
Și-acum o răsplătește-așa mișel!
El nu mai are mamă! El a pus
Iubirea unei fete mai presus
D-a mamei lui - ce mult a dat
Și-n schimb el nu știa ce-a cumpărat!
Fiori simțea cum îl îneacă reci;
Îi răsunau blestemele de veci
A mamei, numai șoapte fără glas,
El o simțea venind cu pas de pas
Pe urma lui, el o vedea plângând
Cu degetul spre dânsul arătând
Și-atunci, d-atâtea gânduri abătut,
Împleticindu-se, el a căzut
În drum, ținându-și talismanul strâns
La piept. și-un glas amestecat cu plâns
A răsărit atunci înduioșat
Și plin d-o milă dulce l-a-ntrebat:
Tu te-ai lovit, iubitul meu? Să-mi spui!

Era inima moart-a mamei lui.

(George Coșbuc, 20 septembrie 1866 – 9 mai 1918)

**///**

“George Coşbuc a suferit numaidecât după moarte o uitare injustă, deşi explicabilă, după ce poezii ca Mama, Cîntecul fusului, El Zorab, Noapte de vară, Trei Doamne şi toţi trei, Iarna pe uliţă desfătară până la saţietate copilăria câtorva generaţii prin mijlocirea manualelor didactice şi a serbărilor şcolare. Simboliştii, puriştii, suprarealiştii, moderniştii în genere, cruţând pe Eminescu, au văzut îngroziţi în Coşbuc triumful anecdoticului. A ajutat discreditării marea inegalitate a operei. Răsfoind volumele ticsite de versuri, cititorul superficial rămâne cu impresia că are înaintea sa nişte culegeri de improvizaţii pentru educarea poporului. Și ce-i drept, în mare măsură poetul a urmărit acest scop. Criticul trebuie să pornescă de la compunerile cele mai evident ocazionale şi prin eliminare să ajungă la grupul de poezii pure. (…) Coşbuc avea de fapt simţul sublimului cosmic, dar fiind lipsit de putinţa representării lui de sus se mulţumea a-l sugera în orariul terestru. (…) George Coşbuc a izbutit, ca şi Eminescu, de altfel, să facă poezie înaltă care să fie sau măcar să pară pricepută poporului şi să educe astfel la marele lirism o categorie de oameni străini în chip obişnuit de literatură.”
(George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti, 1986, p.586-590).


#georgecosbuc #poezieromaneasca #poezieaudio #poezie #cosbuc #rostiri #poeziesifrumos #recitatie #lectura #mama