Cascada Susara si Cheile Susarei.😀 Cine s-ar fi asteptam sa gasim atatea surprize pe traseu?

Parcul National Cheile Nerei ne-a impresionat inca de la primii pasi, insa nu ne asteptam sa ne uimeasca pana la ultimii. Cascada Susara a fost "cireasa de pe tort", un loc salbatic de o rara frumusete, unde intalnesti puritatea si armonia.

Daca nu ai vazut inca primele doua parti ale drumetiei noastre in Parcul National Cheile Nerei, le vei gasi aici:
(Prima parte) Apa ne ajunge pana la jumatatea coapsei!!! 😮 Vom putea trece Nera pentru a ajunge la Lacul Dracului?    • Apa ne ajunge pana la jumatatea coapsei!!!...  
(A doua parte)Vom reusi sa ajungem la Lacul Dracului pe lumina, dupa 9 ore de traseu?🌛 Aventura de-a lungul Nerei.
   • Vom reusi sa ajungem la Lacul Dracului pe ...  

In partea a treia a excursiei, ne-am continuat traseul din apropierea localitatii Carbunari, pe marcaj cruce albastra, spre Sasca Montana, unde ne astepta masina. Tot mergeam de cateva ore pe drumuri forestiere. Oricat de relaxant poate parea sa asculti pasarile in timp ce te plimbi prin verdele padurii, eu tot ma gandeam daca am facut bine sa alegem pentru intoarcere un traseu atat de monoton.
Nu am mai fost pe el pana acum si voiam sa-l descopar, dar contrasta prea mult cu prima parte a excursiei, cand am avut parte de tot felul de peripetii si peisaje de neuitat! O parte din mine si-ar fi dorit sa ma fi intors pe drumul pe care am venit. Iar cealalta parte imi spunea: mergi pana la capat si poate ca nu o sa-ti para rau! Am ascultat-o pe cea din urma, chiar daca imi vorbea mai incet.
Nu dupa mult timp am constatat ca drumul forestier s-a transformat intr-o potecuta firava, care trecea printr-o mare de leurda (sau munte de leurda, cum va suna mai bine ). :D Apoi am coborat abrupt pana ce am dat de o zona salbatica, strabatuta de o frumoasa apa curgatoare. Poteca mergea de-a lungul ei, pana cand s-a pierdut complet printre lemne umede si pietre scaldate in apa. Am avut chiar un moment de ezitare in care ne intrebam uimiti, pe unde ar trebui sa continuam traseul.
Am avut inspiratia sa mergem pe albia apei, chiar daca aceasta ne ajungea uneori pana in bocanci, si astfel am regasit la scurt timp poteca.
Intalneam destul de des salamandre si mierle de apa. Una dintre mierle ne-a ghidat traseul pentru o vreme, insa a fost destul de "neastamparata" si nu a fost chip sa o filmam.
Ca si cum tot acest Paradis nu ar fi fost deajuns, natura si-a deschis cortinele si in fata nostra a aparut Cascada Susara - o adevarata bijuterie salbatica! In acest loc sfant, elementele naturii au faurit o opera de arta pe care eu, pana acum, nu am mai vazut-o in alta parte: un bolovan care pare ca pluteste in apa, asemeni unui aisberg, si care gazduieste pe suprafata lui o mica "gradina botanica".
Poate am mai fi zabovit aici, dar urma sa se inopteze iar noi nu stiam ce alte surprize vom mai gasi pe traseu. Asa ca am mers mai departe pe Cheile Susarei - niste chei micute, amenajate cu un cablu pentru a le putea traversa in siguranta cand debitul apei este crescut. Dupa ce am trecut de ele, am coborat pe un drum forestier care nu mi s-a parut deloc monoton, poate datorita apei care ne insotea si curgea jucausa peste pietre si bolovani, sau datorita vietuitoarelor care apareau din cand in cand in calea noastra facandu-ne sa ne bucuram de fiecare clipa.
A meritat sa alegem traseul acesta ca traseu de intoarcere? Cu siguranta da! Uneori perseverenta este rasplatita din plin!

O zi minunata si vreme buna pe munti!