Schitul CEREBUC (Muntele Ceahlău, Județul Neamț)

Vă rog să activați subtitrarea în românește! - Please turn ON English subtitle!
Schitul Cerebuc, relativ nou și izolat, este mai puțin cunoscut, dar cu atât mai interesant de descoperit fiind situat într-o zonă de o uimitoare frumusețe și păstrătorul amintirii unor vechi sihaștri. Schitul este situat într-o mare și însorită poiană de pe versantul estic al sfântului Munte Ceahlău, aproximativ la mijlocul distanței dintre creasta acestuia și Lacul de acumulare Bicaz. Din această poiană, numită Cerebuc, de unde și numele schitului, se poate vedea superba creastă a Ceahlăului cu reperele sale: Căciula Dorobanțului, Stânca Panaghia, Vârful Toaca (1904 m) Ocolașul Mare. Pentru a ajunge la schit trebuie să folosiți superbul drum „Axial”, recent modernizat, care înconjoară pe la est Masivul Ceahlău, unind stațiunile montane Durău și Izvorul Muntelui. La aproximativ jumătatea distanței dintre cele două stațiuni, este o intersecție cu indicator, din care, spre est, ușor la vale, continuă pe 500 m până la schit un drum nemodernizat.
Locul unde a fost construit Schitul Cerebuc a fost sfințit în anul 1995, biserica find ridicată anul următor. Este făcută din lemn, are formă de cruce, cu o turlă octogonală deasupra naosului. Hramul bisericii este Sfântul Proroc Ilie.
Schitul este subordonat Mănăstirii Ceahlău situată în zona de vârf a Muntelui Ceahlău, la circa 1800 m altitudine. Această mănăstire a fost înființată relativ recent, în 1992 și poartă hramul principal „Schimbarea la Față”, prăznuit pe 6 august, care este de fapt sărbătoarea și hramul Muntelui Ceahlău. Cu secole în urme, mai sus de actualul Schit Cerebuc, exista un schit care în noaptea de Înviere a anului 1704 a fost complet distrus de o puternică avalanșă de zăpadă și pietre. Au murit toți monahii, cu excepția a doi care erau plecați, iar aceștia, împreună cu vestiții ieroschimonahii Silvestru și Nicandru veniți din Transilvania, au recuperat ce se mai putea din vechea biserică și au construit o altă bisericuță din lemn mai jos, aici în Poiana Cerebuc. Dar nici aceasta nu a avut mare noroc, pe la anul 1876 au ars chiliile călugărilor, după care treptat sihăstria a decăzut. La începutul secolului XX schitul era în ruină, iar slujbele, cu preoți și oameni veniți din satele din zonă, se țineau ocazional. În anul 1995 când a fost sfințit locul noului Schit Cerebuc, încă se mai cunoștea conturul vechii bisericuțe.