Odioasa istorie a canalului Dunăre-Marea Neagră

Mergi la https://surfshark.com/zaiafet sau folosește codul ZAIAFET la checkout pentru patru luni extra de Surfshark VPN

Text scris de istoricul Lucian Vasile

Fraților, astăzi o să vă spun povestea Canalului. Acea arteră navigabilă care unește Cernavodă de Marea Neagră, transformând radical o bună parte a Dobrogei și scurtând semnificativ drumul navelor pe Dunăre până la porturile de la mare. Este proiectul visat de multe generații de navigatori, desenat și redesenat de atâția ingineri și constructori și care a aprins imaginația multor lideri politici.

Când a început să prindă formă, a căpătat denumiri diverse. Unii i-au spus canalul morții sau cimitirul burgheziei românești. Alții șantierul unde avea să se formeze omul nou. Mai târziu, i s-a pus un nume mai simplu și mai plastic: magistrala albastră. Dar, de fapt, toate desemnează, în felul lor, același loc unde este întruchipat în modul cel mai amplu, mai profund și mai sincer comunismul românesc. Este locul unde se împletesc toate: decizii ideologice, propagandă sterilă, represiune și deținuți politici, șpagă și măsluiri de date oficiale, mâna lungă a lui Stalin, obediența lui Dej și nu b dezvoltarea multilaterală a lui Ceaușescu, resurse uriașe irosite, mândrie națională supradimensionată și nostalgii bolnăvicioase. Este proiectul care a secătuit economia românească pentru fala, gloria și victoria comunismului românesc, depășind chiar și alte proiecte uriașe precum Casa Poporului, demolarea satelor ori sistematizarea orașelor.

În ciuda marii sale importanțe în istoria comunismului românesc, despre Canalul Dunăre-Marea Neagră se vorbește prea puțin. Pentru nostalgici, este eclipsat de blocurile în care stăm mulți dintre noi, ridicate cu precădere în vremea lui Ceaușescu, ori de Palatul Parlamentului, probabil cel mai vizitat obiectiv turistic din București. Pentru cei ce-au suferit, direct sau indirect, pălește aproape întotdeauna în comparație cu închisori ca Jilava, Aiud ori Gherla, cu naționalizările și evacuările din casele proprii, ori cu frigul, foame și frica care au marcat majoritatea anilor comunismului românesc. Importanța sa logistică și trăsăturile sale tehnice nu impresionează precum nesfârșitele săli și holuri pline de marmură și decorațiuni aurite, ca zecile de blocuri ce râd în soare argintii, vorba cântecului, ori ca uriașele datorii externe, decise de câțiva, plătite forțat-grăbit de toți ceilalți și lăudate azi pe Tik-Tok de unii. Cu toate acestea, Canalul rămâne definitoriu pentru ce a însemnat comunismul în România, ba chiar ajunge să se identifice cu întregul regim, povestea sa plecând din primii ai lui Dej și încheindu-se, mai mult de formă, la finalul epocii Ceaușescu.