IONICA MINUNE - REGELE MUZICII LAUTARESTI

Ionică Minune, pe numele real Ene Gheorghe s-a nascut in data de 13 februarie 1959, satul Pietrosu, comuna Costești, județul Buzău, este un acordeonist lăutar român, de etnie romă, cel mai cunoscut și apreciat în lumea muzicală lăutărească mondială.
"Visul meu a fost să am o maşină Mercedes şi un acordeon Hohner Gola. Acordeonul în port­ba­gaj, şi eu la volan. Pentru că astea sunt cele mai bune trei mărci din lume la un loc: Mer­cedes, Gola şi Ionică Mi­nune. Asta ca să-şi dea seama lumea despre ce ci­teşte aici", îmi spune zâmbind şiret, ascuns după ro­tocoalele de fum ale ţigării. Adevărul e că toată lumea ştie: Ionică Minune este un virtuoz, un magnific al acordeonului, poate urca, cu fruntea sus, pe orice scenă din lume. Problema este unde îl poţi asculta interpre­tân­du-şi horele româneşti sau cântecele vechi, ţigă­neşti, transformate, fără excepţie, în interminabile so­louri de jazz? S-a întors de ceva vreme în ţară, după 15 ani în care a cântat la Paris, dar este în continuare scump la vedere. L-am ascultat în urmă cu trei ani, pe scena Sălii Palatului, unde a cântat ca invitat al unuia dintre marii muzicieni al lumii, Bobby Mc Ferrin, iar spre sfârşitul acestei veri, l-am regăsit pe mica scenă a unui restaurant de lux bucureştean, la un botez de marţi noapte.
"Tocmai m-am întors din Germania, unde unul din marii violonişti ai Europei, Robi Lakatos, m-a invitat în orchestra lui pentru un festival de jazz. Şi acum lucrez la un proiect cu două acordeoane şi vreo 50-60 de violonişti din orchestra Ateneului. E o mi­nisimfonie pentru acordeon la care eu sunt autorul, o compun cu ajutorul unui violonist care scrie notele şi, dacă dă Dumnezeu, va fi un concert de anvergură. Deci, asta am eu în minte, jazz şi simfonic, dar dacă n-aş cânta muzica asta ţigănească, de petrecere, n-aş putea, că asta mă ţine în formă. De aici pleacă o gră­madă de lucruri. Cânt numai la oameni cuminţi, care înţeleg muzica mea, la oameni recalcitranţi nu cânt. Mâine plec la Călăraşi, poimâine sunt la Târgovişte, sâmbătă la Piteşti... Nu suport să rămân acolo peste noapte, ne­schimbat, aşa că vin acasă, ajung pe la şase di­mineaţa, dorm un pic şi pornesc înapoi, la luptă".