Atunci când ești avetizat dar datoriile sunt prea mari. Am avertizat și m-am țint de cuvânt. Ei NU!

CGR-ul nu s-a născut. Asta da prostie a națiunii!
Pamflet editorial

În CGR-ul cu aer de decor de capitală, s-a inventat arta de a fi important fără rost.
Funcțiile se aprobă fără membri, iar instituția însăși pare doar un proiect de scenografie birocratică.
Pe scurt: CGR-ul nu s-a născut, dar deja are „demnitari” care pozează în fondatori ai nimicului.

Se aprobă tot, mecanic, fără întrebări, fără gând, fără rușine.
Nu contează ce scrie în lege — important e să fie „aprobat”, cu zâmbetul celui care n-a citit, dar semnează.

Așa s-au născut funcțiile goale, titlurile inutile, posturile decorative: o paradă a imposturii ambalată în panglici birocratice.
Profesionalismul e un moft. Servilismul – o strategie.
Sinecurile – noua formă de supraviețuire politică.

Când nu mai știi ce să inventezi, creezi funcții doar pentru impresia artistică, să pară că se întâmplă ceva.
De fapt, nu se întâmplă nimic, în afară de ridicarea disciplinată a mâinii și de bătăile pe umăr între mediocri.

Și, când cineva are curajul să spună adevărul, apare corul improvizat al celor ofuscați:
– „Lasă-l, e o fosilă!”
– „Ce mai vrea și boșorogul ăsta?”
– „Hai sictir, Racovicene!”

Dar ironia supremă e că tocmai „fosilele” știu meserie, citesc legile și le înțeleg.
Iar cei care strigă din spate nu pricep nici ce aprobă, nici ce construiesc.
E noua ordine a prostiei naționale – condusă de aplauze, nu de idei.

Adevărul doare doar pe cei care n-au avut niciodată curajul să-l spună.
Iar dacă într-o țară unde competența e insultată, luciditatea e ridiculizată și servilismul e premiat, atunci să fie clar:
nu „boșorogii” sunt problema, ci mucegaiul proaspăt vopsit în modernitate.

Pentru că, vorba aia:
„Cine n-are boșorogi, să-i cumpere!”

Semnează:
O fosilă și un boșorog care simte că direcția duce spre desăvârșirea prostiei națiunii.

Notă editorială: Despre sensul cuvintelor „fosilă” și „boșorog”

În limbajul cotidian, expresiile „fosilă” și „boșorog” sunt adesea folosite cu sens peiorativ, pentru a desemna persoane considerate învechite, depășite sau incapabile să se adapteze noilor realități. În uz popular, acestea evocă trecutul și, implicit, ideea de inutilitate sau rigiditate.

Totuși, într-un context profesional și instituțional afectat de superficialitate, servilism și lipsă de competență, aceste termeni pot fi reinterpretate ca simboluri ale verticalității morale și ale lucidității intelectuale.

Fosila devine martorul conștiinței istorice și profesionale, un depozitar al cunoștințelor, al experienței și al memoriei instituționale. Ea nu reprezintă stagnare, ci continuitate și responsabilitate față de adevăr.
Boșorogul, deși etichetat ironic de cei preocupați doar de aparențe, simbolizează rezistența lucidă într-un mediu dominat de improvizație și impostură. Este vocea care întreabă, care nu cedează presiunilor și care rămâne fidelă valorilor fundamentale ale competenței și corectitudinii.

Astfel, ceea ce inițial este perceput ca o slăbiciune a vârstei sau o relicvă a trecutului, se transformă într-o manifestare de demnitate și discernământ. Într-o epocă în care mediocritatea este adesea premiată, „fosilele” și „boșorogii” sunt, paradoxal, singurii indicatori ai direcției morale și intelectuale, cei care simt că deriva instituțională și socială amenință desăvârșirea prostiei națiunii.

În concluzie, aceste termene — fosilă și boșorog — nu denotă regres sau inutilitate, ci verticalitate, experiență și luciditate, constituind astfel un contrapunct esențial într-o societate tentată să aprecieze mai mult aparențele decât valoarea reală.