Filmul documentar "POLONEZI SALVAȚI DE ROMÂNI"

Au prezentat: prof. univ. dr. (col.) Petre OTU, istoric, prof.univ. dr. Radu CIUCEANU, istoric, Cristian AMZA, regizor TVR. Coordonatorul evenimentului: Aurora FABRITIUS.


În cadrul evenimentelor istorice dedicate anilor premergători, celui de al II-lea Război Mondial, Casa de cultură „Friedrich Schiller” a organizat în 16 mai 2019 prezentarea filmului documentar Polonezi salvați de Români, scenariul și regia, Cristian Amza.
Filmul a fost realizat și prezentat la TVR 2 în martie 2018.
„Alianța inimilor este reprezentată de la Marea Baltică la Marea Neagră de un singur popor cu două drapele naționale.” (Mareșalul Jozef PILSUDSK)


Au participat: Christiane Gertrud COSMATU, Subsecretar de Stat, Departamentul pentru Relații Interetnice, Guvernul României, Dr. Klaus FABRITIUS, Președintele F.D.G.R., Forumul Regional-Regiunea Extracarpatică.


„La 1 septembrie 1939, când Polonia a fost atacată de Germania, ministrul de externe Josef Beck a solicitat României adoptarea unei atitudini binevoitoare. Tratatul politico-militar bilateral din 1921 şi reînnoit apoi de câteva ori, stipula intervenţia militară română doar în cazul unui atac sovietic, nu şi al unuia din partea Germaniei. Pentru a clarifica poziţia României, regele Carol II a convocat un Consiliu de Coroană la 6 septembrie. S-a decis respectarea neutralităţii, care a fost declarată oficial la 13 septembrie (...). La 9 septembrie 1939, guvernul polonez a decis evacuarea tezaurului Băncii Poloniei în România. Rezerva de aur a Băncii Poloniei (70 de tone de aur) a tranzitat România cu trenul până în portul Constanţa, unde a fost îmbarcată pe o navă britanică. La 10 octombrie 1939, delegaţii Băncii Poloniei au predat spre păstrare Băncii Naţionale a României 2.734,104 kg de aur. Acest depozit a fost restituit în septembrie 1947 (...). Preşedintele Poloniei, Ignacy Moscicki, comandantul armatei, mareşal Edward Rydz-Smigly, ministrul de externe Josef Beck şi alţi demnitari şi ofiţeri au intrat în România în noaptea de 17-18 septembrie 1939, imediat după declanşarea atacului din partea URSS în estul Poloniei (...). După declanşarea ofensivei URSS din 17 septembrie şi până la 8 octombrie, peste 25.000 de militari polonezi au reuşit să intre în România, unde au fost obligaţi să depună armele imediat. Conducerea armatei a fost separată de trupe, acestea fiind internate în tabere amplasate la Turnu Severin, Slatina, Caracal, Târgu Jiu, Craiova, Calafat, Piteşti, Câmpulung Muscel, Râmnicu Sărat, Urziceni, Strehaia, Costeşti şi Comişani. În acestea au fost internaţi 802 ofiţeri, 2358 subofiţeri şi 15747 soldaţi. În altă categorie de tabere speciale pentru ofiţeri (Băile Herculane, Călimăneşti, Drăgăşani, Balş, Corabia, Ocnele Mari, Roşiorii de Vede, Govora, Dragoslavele şi Braşov) au fost adăpostiţi 25 de generali, 2515 ofiţeri şi 323 subofiţeri şi soldaţi (...). Dacă pentru militarii internaţi în lagăre există o evidenţă clară, numărul civililor refugiaţi rămâne incert. Diferitele surse variază între 35.000 şi 75.000 (exclusiv cei 25.000 de militari), dar având în vedere că mulţi dintre cei care au trecut prin România nu au fost înregistraţi în nici un fel de autorităţi, se estimează că totalul civili + militari ar putea depăşi cu mult 100.000 (...).
Refugiaţii civili s-au organizat rapid şi eficient, într-un comitet cetăţenesc de ajutor, care a fost sprijinit de organizaţii caritabile româneşti şi de polonezii din diaspora (SUA, Marea Britanie). La 19 decembrie 1939 s-a constituit şi Uniunea polonezilor din România, care a fost condusă de Tytus Czerkawski, membru al Senatului României. Comitetul cetăţenesc a înfiinţat 50 de organizaţii teritoriale, 40 de secţii culturale, 10 şcoli generale, 7 şcoli medii, 22 de biblioteci. Au apărut diverse publicaţii, între care cea mai importantă a fost „Kurier Polski”, cotidian cu un tiraj care a atins 13.000 de exemplare (până în august 1940 a putut fi răspândit şi în Franţa şi Marea Britanie). După încheierea războiului repatrierea refugiaţilor a început în toamna anului 1945 şi a durat până în aprilie 1946 (rămăseseră 3 075 de persoane).” Dr. (col.) Petre OTU