Maia Sandu este mândria Moldovei și mă mândresc cu ea

Ca mulți moldoveni, am muncit peste hotare. Povestea mea e amară: viața aici era grea, lipsurile mari, iar oamenii disperau. Plecarea era ilegală; uneori trebuia să te ascunzi sub un pod, să mergi prin munți. Au fost timpuri când din fața hotelului Chișinău plecau zilnic 3-4 autocare pline cu oameni care nu mai aveau ce pierde.
Se plăteau sume uriașe ca să ajungi într-o țară străină, fără nicio garanție că vei ajunge teafăr. 16 ani am mâncat din pâinea străinătății.
În Italia aș fi putut să rămân. Am avut oportunitatea să cumpărăm o casă și să ne stabilim definitiv, dar am ales să ne întoarcem acasă. De ce? Pentru că acasă e locul nostru, chiar dacă trebuia să începem din nou de la zero.
Euro-ii câștigați s-au dus repede, dar lecțiile, experiența și tăria de caracter pe care ți-o dă viața de emigrant nu ți le ia nimeni. Străinătatea nu e un vis, e o luptă cruntă.
Cred că mulți vor să se întoarcă acasă, dar până când prețurile apartamentelor de la Chișinău vor fi mai mari decât în Italia, puțini se vor grăbi să revină.

În Moldova acuma se trăiește bine. Doar că multora le place să se plângă. Bocitul a devenit sport național, iar victimizarea e o scuză permanentă. Unii repetă obsesiv că cineva le este dator: statul, primăria, președinția. Toți ar trebui „să dea”.
Anii de ajutoare sociale prost înțelese și pomeni electorale i-au transformat pe mulți în dependenți. S-a uitat un lucru simplu: trebuie pus osul la treabă.
Oricine este lucid recunoaște că, în ultimii ani, nivelul de trai este mult mai bun decât în trecut. E suficient să mă uit pe strada mea: la fiecare poartă vezi una, chiar două mașini. Mașinile nu se cumpără din sărăcie.
Sărbătorile spun și ele adevărul. Magazinele au fost arhipline, cozile la carne erau interminabile, iar carnea nu este un produs ieftin. Cine stă la rând nu o face cu portofelul gol. Mai mult, se face o risipă uriașă, se cheltuiesc sume nebune pe lux inutil.
Când a mai fost așa ceva la moldoveni? Aceste lucruri nu vorbesc despre lipsuri, ci despre bunăstare. Realitatea e simplă: mulți o duc mai bine, dar preferă să se plângă decât să recunoască.
Hai să fim serioși: nu se moare de foame în Moldova. Da, nivelul de trai și veniturile sunt diferite. Cine spune că se moare de foame pur și simplu minte. Oamenii au ce mânca, chiar dacă nu toți trăiesc în lux. Hai să nu exagerăm.

Sunt inginer de meserie, dar viața m-a adus în domeniul social. Probabil aceasta este vocația mea. Tot ce am făcut în acest centru am făcut cu suflet, cu responsabilitate și cu respect pentru oameni.
La Sculeni există un centru care redă speranța celor pe care toți ceilalți i-au uitat. Oferim plasament pentru adulți și vârstnici, 43 de oameni cu povești mai triste decât orice ne-am putea imagina. Nimeni nu ar fi crezut că, într-o comună, poate funcționa un serviciu atât de bine pus la punct. Avem o echipă stabilă, fără fluctuații, formată din specialiști care știu exact ce au de făcut. Suntem 25 de angajati. Colegii mei sunt profesioniști adevărați, iar dedicarea lor face diferența în fiecare zi.

Sunt pensionar de doi ani și știu că va veni momentul să părăsesc această funcție. Ceea ce mă preocupă nu este plecarea mea, ci cine va prelua mai departe această muncă. Avem nevoie de continuitate, de un management de calitate, care să ducă mai departe ceea ce s-a construit greu.
Centrul este astăzi modern, dar nimic nu a venit ușor. A fost clădit cărămidă cu cărămidă, cu eforturi mari și multă perseverență.
Proiectul „Acțiuni comunitare pentru servicii sociale sustenabile și eficiente energetic”, susținut de Uniunea Europeană și implementat de AO Alternative Sociale, în parteneriat cu Fundația Soros Moldova ne-a ajutat la reparația acoperișului și instalarea panourilor solare pentru apă caldă, un pas concret spre durabilitate și eficiență.

Cea mai mare dorință a mea este pacea și o Moldovă europeană, în care oamenii să trăiască în siguranță și demnitate.
Maia Sandu este mândria Moldovei și mă mândresc cu ea. A ridicat vocea țării noastre și a făcut Moldova vizibilă și respectată. De aceea întrebarea „cine urmează?” este una grea, pentru că standardul a fost ridicat foarte sus.

Nicolae Leucă, directorul Centrului de plasament pentru persoane adulte și vârstnice din Sculeni, Ungheni.

#diaspora #europa #libertate #pace #romania #democratie #europe #moldova #moldovamea #rusia