POLITICA EXTERNĂ A PRINCIPATELOR UNITE ÎN TIMPUL LUI ALEXANDRU IOAN CUZA (1859-1866)

„Alexandru Ioan Cuza era un susținător al statului laic, situație reflectată din plin în noile legi privind Biserica Ortodoxă pe care o vedea strict sub controlul statului, excepție făcând, evident, problemele de ordin teologic. Veniturile mănăstirești trebuiau să treacă urgent sub controlul statului. În acest sens a desființat prin decretul dat în 1860 un număr de mănăstiri care funcționau în ambele Principate, resursele și proprietățile lor urmând a fi utilizate spre binele public. Cea mai mare provocare a fost însă aducerea sub adminsitrarea statului a mănăstirilor și proprietăților închinate, care însemnau la acel moment o pătrime din teritoriul țării. În 1863 s-a propus acordarea unor despăgubiri “locurilor sfinte” din Imperiul Otoman, ofertă respinsă de Patriarhia de la Constantinopol. Imperiul Otoman a intervenit rapid cu o circulară trimisă puterilor garante în care solicita intervenția în Principate și invoca prevederile Convenției de la Paris în menținerea vechii ordini care țineau proprietățile românești captive în străinătate. Autoritățile românești s-au mișcat rapid în această direcție, astfel că la 25 decembrie 1863 Mihail Kogălniceau a prezentat în Adunare proiectul care viza secularizarea averilor mănăstirești, primit foarte bine de întreaga opinie publică și adoptat imediat cu 93 de voturi pentru și numai 3 împotrivă. Legea prevedea ca pământurile și alte posesiuni ale mănăstirilor să treacă în proprietatea statului, iar “locurile sfinte” să primească despăgubiri. Imediat au apărut reacții în plan extern, Rusia și Austria arătându-se ostile față de noile reglementări adoptate în Principate, însă planurile lui Cuza n-au mai putut fi împiedicate. ”https://turnul-cetatii.ro/politica-ex...