MUZEUROPA - Dialogurile MNIR #6 cu Cătălin Pavel | Invitate: Alina Pavelescu și Carmen Tiderle

O revoluție și poezii pentru copii.

În cel de-al șaselea episod al podcastului #MUZEUROPA, Cătălin Pavel și invitatele sale, Alina Pavelescu, istoric, arhivist, scriitoare, și Carmen Tiderle, autoare de poezie pentru copii, vă invită să descoperiți intersecția dintre arheologie, istorie și literatură.

„În manualele de istorie se consemnează numai mari victorii, iar micile bucurii sunt pomenite în poezii” - Carmen Tiderle.

Nu uita să te abonezi dacă îți place ce vezi! Lasă-ne impresiile tale în comentarii și ajută-ne cu un share pe social media, ca să ducem mai departe dialogurile care chiar contează. Mulțumim că ești alături de noi!

Ne întâlnim și pe:
  / mniroficial  
  / mniroficial  

_______________________________________

Arheologul și scriitorul Cătălin Pavel propune o serie de dialoguri în care experți în domeniu se vor afla, vreme de o oră, față în față cu membri ai societății civile.

Nu vom filma istorici schimbând între ei aluzii pe care numai ei le pricep, ci îi vom așeza la aceeași măsuță cu literați și actori, miniștri și liceeni. Vrem să aflăm de la ei, de la voi, de ce unele muzee sunt vii și unele muzee sunt moarte, și cum se mai poate dansa cu istoria azi. Căci, pe de-o parte, nu există nimeni care să nu se priceapă la istorie. La urma urmei, o trăim de dimineață până seara.

Fiecare dintre noi, zicea acum exact o sută de ani Virginia Woolf, este mai întâi Hamlet, prinț al Danemarcei, și abia apoi ceea ce arată buletinul, adică John Smith de la Bursa de cereale. Și, pe de altă parte, nu există nici un muzeu a cărui echipă – partea cea mai valoroasă a colecțiilor lui – să nu se priceapă la istorie. Chiar dacă diversitatea lor, în lume, este uriașă: muzeul relațiilor destrămate, al ventrilocilor, al zgărzilor de câine; iar între numeroasele muzee dedicate frumuseții corporale și cele dedicate instrumentelor de tortură există chiar stranii corespondențe... O plimbare de zece minute pe bicicletă prin Amsterdam leagă două muzee cum nu se poate mai diferite, dedicate Annei Frank și lui Vincent van Gogh. Dar ceva au în comun toate muzeele astea de istorie – ele trebuie să împiedice falimentul social al științei. Dialogurile MNIR fac un pas – un pas de taifas – în această direcție. Istoria și arheologia se reîntorc în cetate.

Noi am ales "MUZEUROPA" ca nume pentru dialogurile despre istorie și patrimoniu găzduite de Cătălin Pavel. Pentru că, simplu, ne veți găsi pe youtube-ul care unește toate capetele Europei, de la filmulețele sculptorului portughez care își alege materialul în pădurile de arbori de plută la cele ale actorului care joacă personaje medievale într-un festival hanseatic din capitala letonă. Pentru că toate gesturile individuale și publice făcute vreodată în Europa sunt legate, reprezintă o rețea infinită de cauze și efecte, de influențe și reacții. Prin această rețea, identități și supraidentități naționale și europene dialoghează capilar așa cum rădăcinile copacilor într-o pădure comunică prin nesfârșite rețele micorizale. Istoria și arheologia fiecărui tărâm european sunt capsate ca niște foi împreună cu istoria și arheologia celorlalte. MUZEUROPA este spațiul mental al acestei solidarități.

Colecțiile oricărui muzeu din România vor aminti vizitatorilor despre cum și-au construit viața, cu fundații adânci în pământ, cei din trecut, dar și de circulația ideilor și a oamenilor, de mobilitatea mărfurilor și materialelor. Unul din paradoxurile muzeelor este acesta: ele trebuie să închidă în sine o colecție, pe care o izolează pentru a o proteja. Dar sensul lor este întotdeauna să deschidă – să deschidă spre contextul mai amplu, în spațiu și timp, să deschidă spre relația trecutului cu prezentul, spre relația țării cu vecinii, spre raporturile comerciale, simbolice, politice ale unei culturi cu toate celelalte culturi.

Vizionare plăcută!
Ne vedem la #MNIR!