Hora de Pomana - Preluat de pe site-ul Primăriei Dăbuleni

Preluat de pe site-ul Primăriei Dăbuleni - Obicei ancestral, îndeobște cunoscut ca ”HORA DE POMANA”, se ține în memoria celor care au plecat spre nemurire înainte de a se căsători, dar se face și pentru persoanele căsătorite care ”au murit de tineri”. Am găsit pe blogul ”Carte, locuri si povesti” o descriere a evenimentului, mult mai cuprinzătoare decât cea pe care aș putea-o face eu ...

Hora de pomana
Astazi trezirea de dimineata a venit brusc, intr-un potop de "pai zi tu, nu-i asa?" si perfect simplu, pronuntat cu cel mai adevarat accent oltenesc. Fina Fanica e femeia care-mi vine in minte prima oara cand ma gandesc la oltence. Apriga, sprintena, certareata, o mana de femeie cu ochi mari si verzi, care-n aproape 70 de ani nu cred ca a purtat vreo discutie in care sa nu fi avut ultimul cuvant. Soacra din toate povestile: "ma ridicai, ma facui ca nu aud, zisei sa nu ma iau iar cu ei cand doar ce ne impacaram la botezu lu' Marian, da' n-am mai putut - o fi fi-miu betiv, nu zic, da' si fie-ta-i o puturoasa! Nu strica Dumnezeu doua case!". Ne-am saturat de vorba in 2 ore.

Din vorba-n vorba, a inceput sa povesteasca despre "hora de pomana" a lui Costel al lui Mincica, baiat tanar de acolo din sat, din Slobozia Mandra, mort inainte sa se insoare. Nu stiam nimic despre acest obicei, asa ca dupa ce m-am dumirit ca-i "hora", nu "ora de pomana", cum intelesesem prima oara, am intrebat despre ce-i vorba. Si m-a impresionat atat de tare, incat am hotarat sa scriu si aici.

Nu am mai auzit niciodata de un obicei de inmormantare atat de dureros de frumos. Stiam ca mortii in Oltenia se ingroapa cu fanfara. Imi amintesc vag ca am vazut trecand una, cand eram foarte mica, pe "Rusca", si m-am speriat, ca nu stiam ce e, iar cand mi s-a explicat nu mi s-a parut ca "se leaga", pentru ca nu semana deloc cu "trecutul mortului" de la Garbovi, cu oameni tristi si solemni. Dar nu mi-am inchipuit ca poti sa duci atat de departe ideea de "moarte ca nunta".

Se pare ca fanfara nu numai ca insoteste cortegiul funerar in ziua inmormantarii, dar si ca in prima sau a doua zi de Paste, cativa ani la rand, se face o "hora de pomana". Se aduna prietenii celui care a murit tanar, se impart flori, care se pun in piept, apoi se prind in hora si danseaza ca pentru nunta pe care nu a mai apucat s-o faca. Totul se termina cu o masa mare, in muzica de fanfara.

Nu-mi pot imagina un gest de comemorare mai dureros ca acesta. Nici nu-mi pot imagina ce trebuie sa simta parintii acelui baiat in momentul ala. E atat de frumos si tragic, si atat de omenesc, cumva. O mana de oameni, intr-un sat prafuit de undeva de pe malul celalalt al Oltului, jucand de sute de ani, poate, aceiasi pasi, repetand aceleasi gesturi, celebrand si viata si moartea in acelasi timp. Credinta ca ceea ce facem aici, daca e facut cum trebuie, are urmari "Acolo", deci, oricat de dureros ar fi, trebuie facut. Mi-ar placea sa inteleg mai bine "mecanismele" care stau in spatele acestui ritual. Si, in vremea termopanelor la cavou si a coroanelor de flori din plastic, mi-ar placea ca mai multi oameni sa mai stie sa-si traiasca frumos si viata si ...moartea.
Publicat de Ruxandra.Marcu