Operațiunea Barbarossa a fost MULT MAI REA Decât Credeți | Documentar

În Europa de după Primul Război Mondial, ascensiunea paralelă a național-socialismului și a comunismului sovietic a modelat un antagonism ideologic care s-a transformat în rivalitate geopolitică. Deși ambele sisteme au împărtășit momente de cooperare pragmatică - în special după Tratatul de la Rapallo și colaborarea militară secretă din timpul Republicii de la Weimar - tensiunea ideologică s-a intensificat odată cu ascensiunea lui Hitler la putere și consolidarea regimului lui Stalin. Percepția germană asupra Estului ca Lebensraum (spațiu vital) și nevoia sovietică de a câștiga timp împotriva reînarmării germane au convergut în cele din urmă în Pactul Molotov-Ribbentrop din 1939, al cărui protocol secret a redesenat harta Europei de Est și a permis ambelor state să invadeze Polonia.

Victoria germană în Polonia și, mai târziu, în Franța a alimentat convingerea lui Hitler că Uniunea Sovietică era vulnerabilă. Epurările Armatei Roșii, Războiul de Iarnă și subestimarea capacității industriale sovietice au întărit această percepție. În decembrie 1940, Directiva nr. 21 a instituit Operațiunea Barbarossa, concepută ca o campanie rapidă menită să distrugă Armata Roșie în partea de vest a țării. Planificarea a fost marcată de tensiuni între criteriile militare și obiectivele ideologice, lipsindu-i un centru de greutate strategic clar.

Pe 22 iunie 1941, a început ofensiva germană, cea mai mare operațiune militară organizată până atunci. Avansurile inițiale ale Grupurilor de Armate Nord, Centru și Sud au dus la încercuiri masive precum Białystok–Minsk, determinate de coordonarea dintre unitățile blindate și aeronave. Cu toate acestea, ritmul accelerat a mascat deficiențe logistice care au fost exacerbate de lărgirea frontului și de adâncimea strategică sovietică.

Simultan, invazia a fost însoțită de ordine care au instituționalizat violența împotriva comisarilor, civililor și prizonierilor, integrând Wehrmacht-ul în politicile de represiune și exterminare din Belarus, Ucraina și statele baltice. Pe măsură ce vara anului 1941 a progresat, Armata Roșie și-a reorganizat apărarea, a mutat industriile în interiorul țării și a stabilit noi linii de rezistență. Campania prelungită, uzura materială și deciziile strategice contradictorii au culminat cu înfrângerea germană de la Moscova, unde Rasputița, începutul iernii și contraatacurile sovietice au pecetluit eșecul planului inițial.