Chiar și scriitorii citesc dacă sunt invitați la „Să ciTimişoara”

Chiar și scriitorii citesc dacă sunt invitați la „Să ciTimişoara”

Niște cifre adunate de un curios spun că românul mediu nu se învrednicește decât în procent de mult sub 10 la sută să intre într-o librărie pentru o carte. La datele astea triste se includ și cei ce vizitează un târg de carte. Indiferent cum sunt interpretate aceste informații statistice este extrem de grav. Carte a avut timp de secole un statut aparte. Era răsfoită, citită și recitită, adeseori cu atenție sporită și cu creionul în mână pentru a sublinia și nota ceva memorabil. Pentru cei ce acum au la dispoziție cam orice din literatura mondială la dispoziție cu cel mai mic efort dar sunt dintr-o generație mai recentă, trebuie amintit că nu cu mult timp în urmă, într-o altă societate, pentru o carte bună și mult râvnită trebuia să dai o mică șpagă ori să accepți o „vânzare condiționată”. Adică erai obligat să cumperi un pachet ce cuprindea și un produs inutil cum ar fi un cărțoi ce se dovedea a fi maculatură de îndoctrinare politică.

Vremurile s-au schimbat. Dar ce folos. Cartea din hârtie și cerneală, chiar și cu cele mai frumoase coperți, nu mai interesează pe aproape nimeni. Românul le știe pe toate dar nu citește. Slova tipărită îi dă dureri de cap și vertijuri.

În anii trecuți un grup de scriitori timișoreni au încercat să ia atitudine. S-au reunit sub denumirea „Să ciTimişoara” pentru a aduce la împreună scriitorii și posibilii cititori pe principiul „să aducem muntele la client”. Rând pe rând autori de seamă sau mai novici si-au adus cu ei câte un volum și au citit în fața publicului. Era o încercare de a aduce tinerii sau mai puțin tinerii în contact literatura bună și cu ideea de a te instrui ori măcar a te distra cu o carte. Era la fel de bine și un exercițiu de socializare, de a purta discuții interesante stârnite de cele spuse de scriitorul ce apare în carne și oase în fața lor. Astfel se creează o relație mai specială. Mulți tineri pot vedea că un scriitor poate fi omul de pe stradă și nu doar galeria de personaje decedate din manualul de limba română după vorba ingenuă a cuiva ce remarca cu uimire „nu am știut că există poeți vii”.

Din această toamnă a reînceput acest experiment cultural-literar de apropiere între scriitori și public la librăria Cărtureşti Mercy.

De data aceasta au răspuns doi autori diferiți ca fel de a scrie dar apropiați prin vârsta și formare. Atât Adrian Marcu cât și Bogdan Piticariu au pornit în lumea literara prin a scrie mai întâi la gazetă. Ziariști fiind au putut să vadă și să înțeleagă multe din cotidianul banal de apropiat pe care mulți nu pot să-l înțeleagă dacă nu le este „tradus”. Scrisul zi de zi la ziar te ordonează, te face mai deschis la tot ce te înconjoară.

La aceste final de săptămână cei doi scriitori și-a adus cu ei câte două volume recente și au citit. Da! Pur și simplu au citit pornind de la convingerea că fac un act de apropiere de public. „Măcar scriitorii să mai citească dacă altcineva nu mai are aplecare” spunea umor și supărare un înțelept poet.

Au fost puse pe masă spre răsfoire patru volume la fel de interesante fiecare în felul său de a aborda realitatea văzută prin ochiul scriitorului.

Jurnalistul Adrian Marcu a venit cu volumul de proză scurtă „Singurătățile unei femei frumoase” și cu romanul „Măștile Timpului”. Cât despre traducătorul Bogdan Piticariu să spunem că a adus cu sine și a citit din genul său favorit de scriere, romanul negru, horror, sau de groază: „Votcă Roșie” și „Romanian Gothic”.

Piticariu a demonstrat că și despre un subiect greu cum este consumul de votcă în perioada socialismului se poate scrie savuros și plin de haz, (negru) ca să fie în consonanță cu subiectul. Ce poate fi mai inedit pentru un tânăr din ziua de azi decât să afle că spirtul sanitar albastru denaturat cu metilen era filtrat cu o felie de pâine în scopuri deloc medicale?

Adrian Marcu atinge de asemenea o perioadă controversată, recent stinsă, a istoriei locale în romanul său. Plecând de un șir de fapte dure petrecute în anii 70 la Timișoara, un viol, o sinucidere și alte fapte dureroase, duce povestea până în anii post-revoluție.
Cartea poate fi citită în mod simplist doar ca un roman polițist și suspansul inerent. Dar în același timp este ceva mult mai mult. Este o adevărată secțiune printr-o societate ce-și ducea ultimii ani de minciună a puterii populare și o perioadă a convulsiilor din anii 90, cu nimic mai bună decât cea anterioară, dacă facem abstracție de sclipiciul adus noii orânduiri.

Cei doi autori timișoreni: Adrian Marcu și Bogdan Piticariu după ce au citit din creațiile lor au stârnit o adevărată dezbatere despre oraș, societate, revoluția locală dar și cele din toată lume, cultură, dictatură ori libertate. După lectură, au urmat întrebări și taclale pline de miez, pentru că doar literatura mai salvează câte ceva din cotidianul asurzitor ce ne înconjoară agresiv.