Adrielle x AI - Fata din Foc

Nu se uită.
Nu cheamă.
Nu cere.
Pământul o știe.

Calcă desculță peste jar,
Nu lasă urmă, lasă hotar,
Sub pașii ei se strânge vântul,
Și tace focul, să-i audă cântul.

Nu dansează pentru ochi flămânzi,
Nici pentru mâini, nici pentru ochi blânzi,
Se mișcă-n cercul ei de lut,
Ca și cum lumea n-a mai fost.

Când se rotește, aerul crapă,
Focul se-oprește și uită să ardă,
Nu pentru carne, nu pentru dor,
Ci pentru pasul ei stăpânitor.

Ea e foc!
Dar nu arde, poruncește,
Ea e joc!
Dar nu joacă, hotărăște.

Când dansează ea sub stele,
Focul uită ce e el
Și-nvață
Să asculte.

Părul îi bate ca toba-n piept,
Nu se supune nici unui concept,
Nu cere drum, îl face-n mers,
Cu șolduri scrise prin univers.

În jur se-ncing picioare străine,
Dar ea nu-i vede, nu-i ține,
Dansul ei nu-i invitație,
E lege veche, incantație.

Focul se-ntinde, dar stă la loc,
Ca un câine-n fața unui zeu de foc,
Când bate pământul sub tălpi,
Noaptea se rupe în pași.

Ea e foc!
Nu flacără, ci hotar,
Ea e joc!
Fără martor, fără har.

Când dansează ea sub lună,
Jarul tace, lumea se-adună
Și-nvață
Să asculte.

Nu mă privi.
Nu mă urma.
Nu pot fi prinsă-n palma ta.
Eu dansez ca să-mi țin locul viu,
Să nu se stingă ce știu.

Ea e foc!
Și focul o știe,
Ea e joc!
Și lumea-i târzie.

Când dansează ea, pământul
Își aduce-aminte cântul
Și focul…
Nu mai arde.
Ascultă.